Daniel Barbu: Meseria de politician, mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan

Daniel Barbu: Meseria de politician, mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan
Publicat: 24/09/2016, 10:00
Actualizat: 28/03/2019, 16:08

”V-ați ales o meserie grea. Este cea mai grea dintre meserii. Uneori este mai grea decât meseriile pe care le considerăm foarte periculoase, cum este cea de miner. (…) Meseria de politician este grea și foarte puțină lume știe, de fapt, ce faceți cu adevărat în fiecare zi a săptămânii, adesea și sâmbetele și duminicile. Este o meserie grea, în zilele noastre, pentru că este o meserie riscantă. Este mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan”, a declarat senatorul la Liga Aleșilor Locali ai ALDE.

În viziunea acestuia, spațiul public a devenit ”un fel de teatru de operațiuni” în care politicienii își riscă libertatea și sănătatea.

”Știm bine că, din păcate, și nu numai în România, dar la noi într-o manieră care este extrem de violentă, spațiul public a devenit un fel de teatru de operațiuni în care orice ales local sau național își riscă libertatea, sănătatea în fiecare zi”, a conchis Daniel Barbu.

Vicepreședintele PNL București, Ovidiu Raețchi, a reacționat la scurt timp, afirmând, în cadrul unui comunicat de presă, că senatorul ALDE ar trebui să își ceară scuze față de Armata Română și familiile militarilor care și-au dat viața în Afganistan.

„Ca deputat al românilor din Orientul Mijlociu – calitate care implică și reprezentarea soldaților din Afganistan – trebuie să sancționez declarația scandaloasă a senatorului ALDE Daniel Barbu, care compară riscurile asumate de un politician cu cele la care sunt expuși militarii noștri din teatrele de operațiuni, considerându-le „mai mari”. Victimizarea politicienilor ar trebui să aibă măcar această limită – respectul pentru soldații care își riscă zilnic viața departe de țara pentru o lume și o Europă mai sigure. Soldații români din Afganistan chiar au plătit un preț greu de sânge, pierzându-și viața sau fiind răniți sub drapel. Senatorul Barbu ar trebui să-și ceară scuze urgent față de Armata Română și față de familiile militarilor care și-au dat viața în Afganistan”, a afirmat Raețchi.

Senatorul ALDE nu se află la prima declarație de acest gen. În perioada în care era ministru al Culturii, acesta se plângea de faptul că Programului Național de Prevenire și Control HIV/SIDA îi sunt alocați prea mulți bani, respectiv cât jumătate din programele Ministerului Culturii.

„La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeți-mă, nu vreau să par cinic în fața dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetățeni ai noștri. Bugetul, programul național pentru prevenirea și tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii și programul național de combatere și tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetățeni afectați de acest hidos flagel al epocii noastre. Nu înțeleg, eu personal. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri «Shakespeare» sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul «Shakespeare» de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”, declara Barbu, la acel moment.

În urma acestei declarații, Barbu a demisionat din functia de ministru al Culturii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii
Pasha Parfeni se reinventează după divorț. Surpriza pregătită pentru fani
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei...
×